A insufla copilului inca de la varsta frageda ideea de Dumnezeu, credinta si tot ceea ce implica este pentru unii o forma de educare. Pentru ca la randul lor parintii au fost invatati in acelasi spirit sau pentru ca nu alegerea este una personala. Sub forme severe insa sunt cazuri in care exagerarea tine locul ratiunii. Se implica ideea de sacrificiu caci pacatele trebuiesc platite sub o forma sau alta.
Sa fie oare acea dorinta ca forta suprema sa asculte rugaciunile celor ce sunt in durere sau poate doar o religie prost sau exagerat inteleasa? Este o chestiune de judecata a fiecarei persoane in ce si cat sa creada insa atunci cand postul devine pentru unii inlocuirea modului de viata cu ceva aspru exista o problema. Numeste-o cum vrei, lipsa de respect, neintelgere, este ceea ce vrei tu sa fie insa la polul opus voi fi eu.
Poate ca intelegem diferit aceasta forma de purificare trupesca, sufleteasca si practic din toate punctele de vedere insa atunci cand fie sanatatea nu iti permite fie pur si simplu ajungi sa te gandesti la o pofta nu ai rezolvat cu nimic postind. A ravni la ceva se pare ca se inscrie de asemenea in lista de pacate. Pana la urma sacrifiul tau este inteles de divinitate pana la urma cand nedorind poate tot faci ceva care se lungeasca lista de “cele rele”.
Si nu este numai vorba de perioada de posturi. A impune unui copil un stil de viata mai dur doar pentru ca asa consideri ca se interpreteaza credinta, de a-l priva de ceva ce se considera a fi mai putin sau chiar deloc inscris in buna credinta este din nou exagerare. De la a manca, la modul de a vorbi sau a se imbraca religia se pare ca ghideaza peste tot. Insa poate exista si o parte buna a lucrurilor cand macar atat sa se impuna in mintea si viata celor care fara un respect divin ar fi cu mult peste toleranta unora de a se comporta.
Doar optiunea este a fiecaruia. Nu putem sa condamnam sau cel putin asta pana cand nu ne afecteaza direct.